Că bine grăia cine grăia : degeaba eşti „dăştept”, dacă nu arăţi/puţi bine nici dracu nu te ia în seamă. Şi azi văzui cu proprii mei ochi, şi slavă Domnului nu port ochelari (with all due respect). Mă urc in sfântu’ 116, mă aşez frumuşel pe scaun, lângă o tanti trecută bine de a doua tinereţe, care emana un iz enervant de Coco Chanel no 5, îmbrăcată a la Prada, ce mai, tot tacâmu’. La următoarea staţie, stupoare: un nene homeless îndrăzneşte să urce in mijlocul de transport în comun. Într-adevăr nenea cu pricina împrăştia o mireasmă îngrozitoare, dar ce îi ieşea pe gură era de nşpe mii de ori mai de remarcat decât mirosu’. Tătăică, să tot fi avut 60-65 de ani, ne ţinea o predică de toată frumuseţea (şi cand spun „toată frumuseţea” mă refer la ceva foarte marfă, nicio urmă de sarcasm) despre Marxism şi Leninism. Era o carte deschisă şi chiar dacă nu era deschisă nu te-ai fi putut abţine să nu o deschizi. Bineînţeles că majoritatea îl priveau cu scârbă, dar Măria Sa Snoaba în secunda doi a şi scos batista brodată cu fir de aur şi şi-a dus-o la nas, a adoptat aerul de indignare fără margini şi a început să se plângă în gura mare: „dar vai ce pute mizerabilul, nu îi este ruşine să se urce aşa! dar vai mi-e şi rău numai cand îl văd cum îndrugă prostii” şi ochii mi s-au făcut cât cepele când ceilalţi au început să i se alăture şi să-l ia la rost pe bietul om . Cucoană eşti zdravănă...omul ăsta vorbeşte despre lucruri pe care pun pariu, pe toate economiile mele, că nu le-ai auzit în distinsa ta viaţă!! Mă întreb dacă ceilalţi stimabili aveau măcar idee ce-i ăla Marxism sau Leninism. Un lucru e sigur: în lupta asta, clar, snobismul a învins cultura generală, ce-i drept miroase a Coco Chanel snobismul ăsta, tre’ să ne simţim onoraţi că simţul nostru olfactiv are deosebita plăcere să-l simtă, fie şi întamplător. Pe dracu!!
